Intră acum și în grupul de
Voleiul este unul dintre cele mai vechi sporturi de echipă din Suceava. De aproape cinci decenii, formaţia reprezentativă a Sucevei a adunat în „bătrâna” sală „Unirea” iubitorii jocului la fileu. Suceava a avut totdeauna talente deosebite şi a activat ani buni în primul eşalon valoric al voleiului masculin românesc.
În ultimii ani, CSMU LPS Suceava a evoluat în Divizia A2, dar încearcă să revină acolo unde merită. Anul 2009 poate fi considerat al „renaşterii” voleiului sucevean. Beneficiind de o generaţie deosebită cu Huţuleac, Sasu, Giurcă, Orăşanu, la care s-au adăugat Ursachi şi Bocancea, gruparea suceveană a încheiat pe locul II în seria est sezonul competiţional 2008-2009 şi a evoluat în play-off-ul Diviziei A2.
Disputa de pomină a campionatului trecut a fost cea cu CSM Bucureşti, o echipă bine motivată şi deosebit de ambiţioasă, echipă pe care sucevenii au depăşit-o şi acasă şi în deplasare cu acelaşi scor 3-2. Victoria de la Bucureşti a dovedit faptul că CSMU LPS Suceava a acumulat destulă experienţă competiţională şi poate gestiona momentele grele ale unei partide.
„Ghinionul” echipei sucevene în sezonul 2008-2009 s-a numit SCMU Craiova, ajunsă dintr-o „eroare” geografică în seria est. Aşa cum era de aşteptat, CSMU LPS Suceava şi SCMU Craiova s-au calificat la barajul pentru promovarea în Divizia A1. Pentru ca „bafta negativă” să meargă până la capăt, în primul meci al turneului de baraj elevii profesorului Victor Pancu i-au avut ca adversari pe cei de la SCMU Craiova care câştigaseră toate disputele directe de până atunci. Partida a fost extrem de echilibrată şi se spune că a fost decisă de un singur serviciu, sucevenii cedând la mare luptă cu 2-3. Din acel moment moralul a ajuns la cote minime şi CSMU LPS Suceava a pierdut partidele cu Phoenix Şimleul Silvaniei şi CVM Braşov.
„Sincer să fiu nu ştiu dacă eram pregătiţi pentru un campionat în Divizia A1, dar sunt convins că în cazul în care câştigat partida cu SCMU Craiova am fi promovat”, a declarat atunci antrenorul Victor Pancu.
Sezonul 2009-2010, unul în care în sfârşit CSMU LPS Suceava îşi propune promovarea
După un sezon bun în care a fost foarte aproape de a ajunge din nou în prima ligă, CSMU LPS Suceava a „atacat”cu mare încredere campionatul 2009-2010. Secretul acestui „elan” a fost un parteneriat între Consiliul Local al municipiului Suceava şi Iulius Mall, un parteneriat destinat susţinerii voleiului sucevean. Beneficiind de un sprijin serios, formaţia suceveană a transferat trei jucători, Someşan şi Suson de la Unirea Dej şi Soveja de la Poli Iaşi şi a avut un parcurs de excepţie în prima parte a campionatului seriei est a Diviziei A2.
CSMU LPS Suceava a pierdut un singur meci din cele zece disputate şi poate fi considerată lider în condiţiile în care are două partide restanţă de disputat, ambele pe teren propriu în compania unor grupări modeste. Cel mai important lucru al acestei prime părţi a sezonului îl reprezintă totuşi jocul formaţiei sucevene care a căpătat consistenţă datorită experienţei jucătorilor din lot. Cei care cunosc jocul de volei realizează imediat o asemănare cu meciurile de top, cu combinaţii deosebite, blocaje şi servicii din săritură.
În mod clar CSMU LPS Suceava va ajunge la barajul de promovare, din acel moment lucrurile devenind foarte serioase
„Noi ne-am gândit foarte bine la posibilităţile formaţiei noastre şi ne-am concentrat pe crearea unei echipe care să reziste în Divizia A1, nu să fie doar o cometă în primul eşalon. În acest sens am reuşit să transferăm câţiva jucători cu experienţă care împreună cu cei mai vechi alcătuiesc o formaţie echilibrată şi competitivă. În mod cert pentru a fi liniştiţi în Divizia A1 ne-ar mai trebui doi jucători cu talie, dar până la momentul promovării mai este mult de muncit. Trebuie mare atenţie acordată tuturor partidelor şi concentrare pe fiecare fază de joc. Sper totuşi ca iubitorii voleiului sucevean să-şi vadă din nou echipa favorită alături de marile forţe ale voleiului românesc”, a declarat directorul sportiv al formaţiei CSMU LPS Suceava, doctorul Traian Căldare.
Intră acum și în grupul de